Daniel Nicolae – CEO & CO-FONDATOR INNOSHIP – „Avem peste 130 de curieri integrați din 16 țări europene”
Business Podcast Software Software Tehnologie

Daniel Nicolae – CEO & CO-FONDATOR INNOSHIP – „Avem peste 130 de curieri integrați din 16 țări europene”

Innoship este o companie de tehnologie cu sedii în Polonia, Republica Cehă și România, ce oferă soluții inovatoare pentru optimizarea costurilor de transport și îmbunătățirea experienței clienților în retail. Fondată de Andrei Paul, Daniel Nicolae, Robert Tănase și Dan Ungureanu, Innoship se evidențiază prin convergența dintre cele mai noi tehnologii și expertiza în domeniu. Cu un portofoliu ce include peste 250 de retaileri de top și peste 300.000 de IMM-uri, Innoship, parte a grupului Alsendo, este recunoscută pentru platforma sa care facilitează comunicarea personalizată cu clienții și oferă o experiență transparentă și plăcută în procesul de livrare.

„Am învățat pe pielea mea ce înseamnă să cheltui milioane de euro pe curierat.”

Prezent în cadrul podcast-urilor Syncap, Daniel Nicolae a prezentat beneficiile platformei Innoship, cât și modul în care această companie a luat naștere.
„Povestea noastră a început în 2019, când s-a înființat firma și pleacă de la niște experiențe de viață pe care le-am avut noi fondatorii. (…) Combinând toate aceste lucruri din experiențele personale de peste 10 ani în companii de dimensiune medie și mare, am mers mai departe în a construi o tehnologie. Până la urmă Innoship este o platformă software destinată companiilor din eCommerce, destinată companiilor de distribuție și destinată companiilor de fulfillment, operatorilor logistici.”

„Primul lucru pe care îl facem este să ajutăm magazinul online să își pună în checkout, printr-o singură integrare, toate opțiunile de transport.”

Avantajele utilizării Innoship s-au dovedit a fi mai mult decât eficiente, deoarece cu ajutorul acestei platforme există consistență. Pe lângă opțiunile din checkout, aceștia oferă și posibilitatea de a genera AWB-uri la orice companie de curierat din lume, chiar AWB-uri pentru transportatorii de tip palet.
Daniel a mai adăugat că „în momentul de față avem peste 130 de curieri integrați din 16 țări europene cu mai multe servicii fiecare din curieri.”

Totodată întrebat de către Alexandru Neamțu despre timpul mediu de livrare al comenzilor procesate de către Innoship, Daniel a declarat că „retailerii care folosesc Innoship reușesc să țină, inclusiv în perioadele foarte aglomerate de final de an, calitatea livrării, însemnând livrarea a doua zi de peste 90%.”

Mai multe informații despre ceea ce poate să facă platforma Innoship, dar și alte tendințe din domeniul eCommerce-ului puteți afla urmărind în integralitate podcast-ul realizat de către Alexandru Neamțu:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *