Cristian Orășanu Co-Founder – Naratix.AI – roboții care vor schimba eCommerce-ul
Business Economie Financiar Inovare Internet Podcast Popular Software Software Start-up Tech Tehnologie Trending

Cristian Orășanu Co-Founder – Naratix.AI – roboții care vor schimba eCommerce-ul

Naratix oferă magazinelor online o gamă inovatoare de roboți de inteligență artificială, concepuți pentru a îmbunătăți și automatiza diverse aspecte ale afacerii lor. Soluțiile AI multi-agent și multimodal ale Naratix includ roboți specializați precum Nara, Dynamo, Gina, Grant și Julie, fiecare având roluri distincte pentru a maximiza eficiența și eficacitatea operațiunilor de e-commerce.

Nara – primul robot conceput de către Naratix

Fondatorii companiei Naratix sunt șase tineri români cu vârste cuprinse între 29 și 36 de ani: Ionuț Avram, Marius Drenea, Stelian Mustea, Vladin Grebeniță, Cristian Orășanu și Alina Orășanu. Aceștia vin din diverse domenii, având o vastă experiență în IT, dezvoltarea afacerilor, învățarea automată, securitatea cibernetică, marketing, vânzări și psihologie. Echipa fondatoare îmbină cunoștințele tehnice și de business cu o înțelegere profundă a pieței de e-commerce, ceea ce le-a permis să dezvolte și să implementeze cu succes roboți bazați pe inteligență artificială, aducând inovație și eficiență în acest sector.

Ce face fiecare robot în parte?

Nara, un content writer avansat, generează descrieri de produse personalizate, ținând cont de tonul de voce al brandului, persona clientului, evenimente curente și alte variabile. Nara poate fi integrată prin multiple metode, inclusiv CSV, pluginuri pentru platforme populare (WordPress, VTEX) și API-uri, oferind funcționalități avansate de gestionare a descrierilor, inclusiv review, versionare și învățare continuă a preferințelor brandului.

Dynamo completează informațiile produselor cu date esențiale prin diverse metode de căutare și extragere, asigurându-se că fiecare articol are atribute complete și precise. Dynamo utilizează surse externe, decizii automate și o bază de cunoștințe internă pentru a furniza datele necesare.

Gina și Grant, aflate în faza de private beta, sunt roboți de engagement personalizat și recomandare de produse. Gina interacționează cu clienții prin chat, analizând comportamentul acestora pentru a oferi suport și sugestii personalizate. Grant, pe de altă parte, recomandă produse complementare bazate pe comportamentul de navigare și intențiile de cumpărare ale utilizatorului.

Julie se ocupă de interacțiunile pe rețelele sociale, configurată pentru platforme precum LinkedIn, Instagram și Facebook. Julie urmărește hashtaguri și profile, interacționând cu utilizatorii prin like-uri, comentarii și share-uri, adaptându-se stilului și tonului autorilor postărilor pentru a maximiza awareness-ul brandului și a genera lead-uri noi.

Naratix oferă aceste soluții printr-un model de abonament lunar, variind între 10 și 150 USD, în funcție de necesități, și opțiuni personalizate pentru volume mari de produse. Aceste inovații permit magazinelor online să își optimizeze conținutul, să îmbogățească datele produselor și să interacționeze eficient cu clienții și potențialii clienți, transformând complet experiența de comerț electronic.

„Produsul ăsta s-a născut dintr-o frustrare și-o ură absolut fenomenală față de problemele cu care ne-am întâlnit pe parcursul mai multor ani de zile, începând de când a apărut COVID-ul. ”

Prezent în cadrul podcastului Syncap, Cristian Orășanu, Co-Fondator Naratix, a povestit despre cum a apărut această soluție bazată pe inteligența artificială și ce a stat la baza fondării unei companii care are ca scop principal eficientizarea anumitor procese din eCommerce.

„… e pură coincidență faptul că soluția a ajuns să depindă de AI-uri. Povestea a început așa: Am văzut când a apărut COVID-ul, eram blocați în casă cu toții. Unii dintre noi, eu cel puțin, făceam online shopping pe post terapeutic, pentru că era pe prima dată în viața mea când eram blocat în casă.
Suntem cu 2 balcone la apartament și mă încercam cu Alina, cu soția, cine să iasă afara cu bebe. Și zis, să afara pe balcone. Altfel nu foloseam balconele alea. Și cumpăram foarte, foarte mult în zi din dizona de online, pentru că nu aveam nimic altceva de făcut. Eu care sunt avid shopper, mi-e nu-mi place să mă duc în malluri, eu nu am chestia cu cumpărăturile din nicio culoare, dar cumpărăm tot felul de prostii. Și cumva, adică, la un moment dat mi-am dat seama, băi… clar nu sunt singurul care folosește acum online-ul mai mult, pentru că nu ai alte variante, dar mi-am pus o întrebare vis-a-vis de ce se întâmplă cu tot ce înseamnă retail-uri clasice,  cu oameni care au rețele de magazine foarte, foarte mari, centre logistice și tot ce le trebuie, dar nu se descurcă foarte bine pe partea de online.”

Totodată Cristian a vorbit pe larg despre tendințele din eCommerce la nivel global. Acesta a făcut o analiză solidă prin care am identificat o poziționare a Europei din punct de vedere al inteligenței artificiale, dar și al inovării în aceste direcții:

„Europa istoric nu a fost un teritoriu foarte inovativ. A fost un teritoriu extrem de bogat, dar nu foarte inovativ. Și când a venit vorba de asumare, de riscul de investiții pe afaceri de tip venture capital, unde ai hight risk și high reward, europenii au fost cumva mult mai tradiționaliști, mai conservatori. Și cumva asta se resimte, pentru că noi astăzi nu avem un Google al Europei. Am ratat era internetului, am ratat războiul platformelor, am ratat războiul de search, am ratat războiul de social-media, le-am ratat pe toate. Și acum suntem foarte, foarte aproape să-l ratăm și pe cei de AI. Arabia Saudită a anunțat acum ceva timp un fond de 40 de miliarde doar să existe și ei pe lângă Rusia, China și SUA. La nivel de Europa să discuți despre 40 de miliarde dedicate unei singure verticale, e de neauzit.”

„Pe regiune, ce au făcut marii actori de Ecom din România este spectaculos”

Conform celor menționate de Cristian, România a evoluat semnificativ în zona de comerț electronic din regiune, depășind țări care erau cu mult înaintea noastră. De asemenea, acesta a menționat și câteva metode prin cate regiunea Europei Centrale se poate „apăra” de giganții din Asia, precum Temu sau Shein, făcând referință și la cât este de important brandingul într-o companie:

„Ungaria era cu mult în fața noastră, acum nu mai este. Ne apropiem cu pași repezi de Polonia. Doamne ajută să-i ajungem. Suntem un jucător care are o valoare pe piață în momentul de față, iar cifrele nu mint. Mă uit la acești operatori pe care îî avem în regiune: România, Polonia, Grecia, Bulgaria, Ungaria, Croația. Temu cum vine și te atacă cu discounturile alea, ține și tu garda sus, spune despre ce e vorba, de ce să cumpere cineva de la tine. (..) Să știu că atunci când mă uit pe un produs, să pot să recunosc că e vorba de tine, fără să-ți văd logo-ul. Din poze, din cum te aranjezi, din cum vorbești cu mine, din descriere, dacă îmi dai vreun pop-up, ce spui acolo, culorile, ce spui în mail, tot, tot, tot. Toate canalele tale de interfață cu mine să fie unitare și să mă bage cumva în povestea ta. Și aici nu e vorba de o targetare pentru client, la modul să știi să selectezi clientul, să-i faci proper target și să convertească mai bine, să optimizezi. Aici e vorba de tine ca și brand, e vorba de tine ca echipă, ca operațiune, ca cine ești tu. Și ce vedem acum este că cei mari știu să facă asta destul de bine, ridicol de bine, și cei mici nu prea înțeleg.”

Pentru mai multe informații despre Naratix, dar și despre modul în care vede Cristian Orășanu eCommerce-ul la nivel regional și internațional puteți descoperi pe larg în cadrul podcastului Syncap, realizat de Neamțu Alexandru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *