Site icon Jurnal Antreprenor

Studenții USV impresionează la Hackathon-ul de la Iași cu soluții tehnologice inovatoare

Trei echipe ale Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) s-au remarcat prin soluții inovatoare în cadrul Hackathon-ului Innovation Labs 2025, desfășurat la Iași în perioada 22–23 martie. Echipele BlueMix Motion, Liftiq și Refill au fost clasate între primele 17 dintr-un total de 37 înscrise în competiție, continuând tradiția de succes a universității sucevene în acest program național.

Ajuns la ediția a 13-a, Innovation Labs este cel mai important program național de pre-accelerare dedicat startup-urilor tech din România. Cu sprijinul oferit de mentori, investitori și cadre universitare, programul a susținut până în prezent aproape 700 de echipe, valoarea cumulată a startup-urilor absolvente depășind 200 de milioane de euro.

Programul oferă acces la investiții inițiale de cel puțin 500.000 euro și implică tineri antreprenori din 22 de universități din 11 orașe ale țării.

Participarea echipelor sucevene a fost coordonată de un colectiv de cadre didactice și cercetători din cadrul USV: lector univ. dr. ing. Gabriel Cramariuc – ambasador Innovation Labs, asist. univ. dr. ing. Ioan Tămășag și dr. ing. Claudiu-Marian Picus.

Exit mobile version